Teatrul Jean Bart Tulcea

TEATRUL JEAN BART TULCEA



Scurt Istoric

Centralizare şi reorganizare: Teatrul merge înainte

După un an de zile de la deschiderea porților Teatrului Jean Bart, după o stagiune întreagă trăită intens, cu suișuri și coborâșuri dar, cel mai important, cu activitate artistică profesionistă, lăcașul Thaliei avea să-și privească în față devenirea prin prisma unui mare semn de întrebare. Povestea, minunea veche de un an, avea să continuie sau, ca orice vis frumos, să-și frângă zborul, alunecând ușor înspre pământ, ca o pană coborâtă din văzduh? Din hotărâre guvernamentală, teatrul nostru urma să se desființeze, reînființându-se ca și secție în cadrul noului Centru Cultural Județean, alături de Școala Populară de Arte, Centrul Pentru Conservarea și Păstrarea Valorilor Tradiționale și Ansamblul Artistic „Baladele Deltei”.… Citeste mai mult

Centralizare şi reorganizare: Teatrul merge înainte



Teatrul spune o poveste

„Maturizarea omului înseamnă să-şi recâştige seriozitatea pe care a avut-o la joacă atunci când a fost copil” (Friedrich Nietsche)

Inocența este o caracteristică a copilăriei, cu care noi actorii ne întâlnim permanent în scenă, în rolurile pe care cu ajutorul regizorilor trebuie să le creem. Pentru că trebuie să ne gândim şi la micii noştri spectatori, anul 2011 debutează în data de 21 ianuarie 2011 cu premiera spectacolului „Prostia omenească“ după I.Creangă, în regia lui Ion Dore şi Nelu Serghei, dramatizarea Bogdan Ulmu, muzica spectacolului este semnată de cunoscutul compozitor Marius Țeicu. Din distribuţie… Citeste mai mult

Teatrul spune o poveste



Teatrul "Jean Bart" - al patrulea an

Vacanța de iarnă, care marca trecerea în noul an 2012, anunța parcă prin liniştea și frumusețea ei un an plin de evenimente și spectacole născute din muncă și dorință, în lumina colorată a reflectoarelor, dincolo de nuanța caldă de neon albastru a firmei luminoase de pe frontispiciu pe care scrie mare „Teatrul Jean Bart”. După zilele libere, cu miros de ger si scorțișoară, deasupra emoției potolită cu bere rece a revederii prietenilor dragi împrăștiați care-încotro prin alte orașe, noul an aducea pentru echipa ,,Jean Bart” o nouă serie de provocări artistice îndesate de Moș un pic mai la fundul sacului său.

Înainte de sărbători, prima… Citeste mai mult

Teatrul



Nostalgia unei stagiuni

„Dacă aș fi pe Lună aș avea nostalgia Pământului, dar sunt pe Pământ deocamdată și am nostalgia cerului…” (Oana Pellea)

În vara lui 2013, la teatrul ,,Jean Bart” se desfășurau repetițiile pentru spectacolul ,,Visul unei nopți de vară” de William Shakespeare. Distribuția era mare, în consecință spațiul de recreație plin. Regizorul Aurel Palade susține că Drahmedra sau Kebir Bedi ar fi crema actorilor indieni. Eu susțin că Amitabh Bachchan. Nu mă contrazice, deși simt că nu-mi dă dreptate din toată inima. Ajder, stând pe fotoliu cu ochii în telefon rostește: ,,Bohotamhe! Ciăldi ciop- ciop… Citeste mai mult

Nostalgia unei stagiuni