Teatrul Jean Bart Tulcea

TEATRUL JEAN BART TULCEA



Tragos 2017

SPECTACOLELE CELEI DE-A xv-A EDIȚII A FESTIVALULUI INTERNAȚIONAL DE TEATRU ”TRAGOS” 2017

"Drumul mătăsii" este primul spectacol de arte marțiale, teatru non-verbal și dans din România.

O călătorie aventuroasă de pe vremea când stelele țineau loc de GPS, iar caii țineau loc de trenuri și avioane. Legendarul "Drum al mătăsii" pornește din inima Chinei vechi, trecând prin deșertul mongol, peninsula arabă și Caucaz, pentru a ajunge în Europa muzelor și muschetarilor. 

O poveste fascinantă în care pacea și onoarea se apără cu sabia în mână și în care dragostea se ivește misterios, ca de după un văl de mătase.

Kung Fu, pantomimă, dans, arme tradiționale, costume seducătoare, metaforă și umor - toate acestea fac din "Drumul mătăsii" o combinație spectaculoasă de basm chinezesc și film cu Jackie Chan.

[…] Florin Piersic jr. – copilul – adolescentul – adultul – entertainer-ul – povestitorul. Formula de one-man show capătă de data asta un sens mai larg. „O mie de motive” e un spectacol care nu poate exista fără spectatori, fără disponibilitatea lor de a spune povestea împreună cu actorul. Interacțiunea cu publicul nu constă doar într-o întrebare la care se așteaptă un răspuns oarecare.

Și dacă pe unii îi sperie vizibil orice contact cu scena, atmosfera și carisma lui Florin Piersic jr. le alungă teama și reticența și deodată vezi oameni destinși și deschiși să devină personaje, să joace situații, să iasă pentru câteva minute din anonimat și să-și asume presiunea de a fi în lumina reflectoarelor.

Iar în tot acest timp firul poveștii nu se pierde, tensiunea nu se diluează, ci se întrepătrunde cu vocea lui Florin Piersic jr. – calmă, în surdină, cât s-o auzi fără să faci un efort prea mare.

Și spre deosebire de alte one man show-uri unde actorul încearcă să umple spațiul cu gesturi, cu sunete răstite, cu replici spuse pe diferite tonuri și cu nuanțe variate, cu mișcare scenică încât la aplauze să fie neapărat vizibilă munca depusă, aici interpretarea lui Florin Piersic jr. e marcată de o carismă, o liniște și o căldură care convinge orice spectator să i se alăture și să descopere împreună de ce viața asta merită trăită. Riscul e mare. Dacă celui din fața ta nu-i câștigi cu sinceritate încrederea, nu te va urma niciodată pe scenă. Acesta este punctul forte al spectacolului și un element de fascinație: fragilitatea fiecărui moment născută din dependența de spectator, care în mod obișnuit își relevă prezența la final.[…]

Oana BOGZARU – ”O mie de motive” pentru care viața merită trăită, Revista online de teatru  ”Yorick.ro”

O poveste fascinantă în care pacea și onoarea se apără cu sabia în mână și în care dragostea se ivește misterios, ca de după un văl de mătase.

Kung Fu, pantomimă, dans, arme tradiționale, costume seducătoare, metaforă și umor - toate acestea fac din "Drumul mătăsii" o combinație spectaculoasă de basm chinezesc și film cu Jackie Chan.

După producția spectacolului ”Telefonul din colțul străzii” (parte a modulului educațional cu același titlu, dedicat liceenilor din București), Control N propune iubitorilor de dans contemporan un nou proiect care să îi transpună într-o lume puternic senzorială și poetică, dintr-un București aflat într-un moment iminent apocaliptic.

Într-un context în care dansul contemporan are din ce în ce mai multă vizibilitate în peisajul artistic din România, spectacolul Dorian este realizat de Oana Răsuceanu în jurul unui singur actor-dansator (George Albert Costea), prin îmbinarea dansului contemporan cu proiecții multimedia.

Dorian se construiește plecând de la o premisă, pe cât de absurdă, pe atât de puternică și de imposibil de ocolit: sfârșitul lumii va veni în 24 de ore. Dorian trăiește în București și mai are 24 de ore până când patul, masa, scaunele, televizorul și restul obiectelor din apartamentul lui nu vor mai exista. Dorian află vestea de la știri și decide să petreacă ultimele 24 de ore la el acasă, singur, așa cum își trăise și până acum viața de zi cu zi. Spectacolul este construit pe juxtapunerea dansului contemporan cu proiecții multimedia. Jocul creat între mișcarea fizică, reală, concretă, construită sub ochii spectatorului și imaginile surprinse în proiecțiile video va duce către descoperirea trecutului și prezentului din viața lui Dorian.

Conceptul, regia și coregrafia spectacolului sunt semnate de Oana Răsuceanu. Cu o activitate intensă ca scenarist de film, Oana a absolvit în 2007 un Master în Artă Coregrafică în cadrul UNATC și de atunci a derulat o serie de proiecte în zona teatrului și dansului, ca scenarist / dramaturg, regizor și coregraf. Printre spectacolele realizate de ea se află Telefonul din colțul străzii (spectacol de teatru-dans, după texte de Cristian Popescu), Dear Diary (spectacol de dans, realizat cu sprijinul Teatrului Nottara din București), cât și o serie de spectacole pentru copii.

Sursa: http://www.teatrul-odeon.ro/stire/dorian

[…] Acțiunea se poate întâmpla oricărui copil. O fetiță simpatică și veselă, Carina se rătăcește de părinți într-un moll și nu știe drumul spre casă. Ca povestea să fie atractiv ambalată pentru micuții spectatori, inspirat scenarista Oana Răsuceanu introduce o pisicuță, Margo, care o va îndruma pe fetiță spre casă printr-un joc al cunoașterii străzii foarte amuzant. 

         Spectacolul […]  este admirabil realizat de o tânără echipă. Oana Răsuceanu în calitate de regizor acum, își ilustrează scenariu cu muzică și dans, reușind ca la ieșirea de la spectacol să constați cum unii micuți fredonează cântecele lui Petre Ancuța. Reprezentația se completează și prin ansamblul ilustrației muzicale semnată de Vasile Manta. Decorul și costumele sunt inspirat concepute de Anca Lazăr. Șapte “stâlpi” din cuburi ușor manevrabile vor marca drumul Carinei în căutarea domiciliului. Drumul prin oraș e complicat și fetița obișnuită cu călătoria în mașina părinților, descoperă metroul, troleibuzul, dar și piața cu tarabe, etc. Firește că pe drum Carina va întâlni numeroase personaje, iar Anca Lazăr știe să le creioneze scenic costumele atractiv.[…]

Sursa: http://ileanalucaciu.blogspot.ro/2017/03/carina-pe-drumul-spre-casa-apollo-111.html

În 1995, barcelonezului Josep Maria Benet i Jornet, unul dintre cei mai importanți dramaturgi spanioli contemporani, i se conferă, pentru întreaga activitate, Premiul Național de Literatură Dramatică.

Piesa ,,Actrițele” introduce spectatorul în culisele teatrului, acolo unde actorii sunt doar oameni ca toți ceilalți, cu defectele și calitățile care-i definesc pe fiecare în parte. În același timp, opera dramatică oferă posibilitatea unor partituri feminine de excepție, cele patru actrițe - Rodica Gugu Negrescu, Monica Sfetcu, Simona Urs și Mădălina Ciobănuc - reușind să creioneze portretele de neuitat a patru dintre personalitățile deopotrivă puternice și fragile ale acestei lumi speciale care se cheamă lumea teatrului.

Într-o emoțională și emoționantă ,,Declarație de dragoste” aflată în Caietul-Program al spectacolului, referindu-se la evoluția scenică a celor patru reputatul regizor Cristian Ioan nota printre altele:

,,{...} În distribuția acestui spectacol am avut șansa de a lucra cu câteva actrițe deosebit de înzestrate și cu o reală disponibilitate pentru abordarea spectacolelor cu fior dramatic puternic. {...} La finalul muncii noastre comune nu mi-a rămas decât să declar necondiționat profunda mea admirație pentru talentul lor și să confirm valabilitatea cuvintelor din titlul acestei scrieri...” 

Ion Cepoi

Mirandolina, o hangiță frumoasă, un marchiz sărac dar mându, un conte bogat care împarte cadouri și un cavaler misogin care declară că nu se va lăsa prins vreodată în mrejele unei femei! 

,,Hangița” satirizează ridicolul de comportament și de moravuri al lumii aristocrate, elogiind calitățile morale ale oamenilor din popor, hărnicia, cinstea și bunul-simț care-I caracterizează. Eroina acestei comedii se descurcă cu istețime într-un hățiș de intrigi și se amuză, cu nedisimulată plăcere, de farsele pe care le joacă pretendenților neaveniți. Slăbiciunea peţitorilor, aroganţa misoginului Cavaler di Ripafratta şi ambiţia Mirandolinei stârnesc un conflict plin haz, din care fiecare încearcă să iasă favoritul Dragostei

Piesa de teatru „METODA” de Jordi Galcéran, în regia tânărului și foarte talentatului Adi ICLENZAN, are ca subiect procedeul de recrutare la care face apel o companie suedeză, recunoscută pe plan internațional și care trebuie să angajeze o persoană pe un post de mare responsabilitate, condițiile profesionale și remunerația fiind foarte atractive.

Cei patru presupuși candidați, selectați pentru interviu, intră treptat în scenă. Ideea că metoda de intervievare este una neobișnuită apare în mintea personajelor atunci când fiecare afirmă că niciunul dintre ei nu este reprezentantul companiei..

Fiecare concurent trebuie să-și demonstreze abilitățile. Probele prin care trec, scot la suprafață, fie dorința de a ajuta, fie tendința de a-i sabota pe ceilalți candidați. Sunt unul câte unul eliminați, iar cel care va rezista până la final va primi slujba. Astfel, cele patru personaje își arată umanitatea, empatia, insensibilitatea sau cinismul, dar, la final, nimic nu se dovedește a fi ceea ce părea.

”Joaca, văzută ca o metaforă a relaţiilor umane, este prezentă în toate piesele scrise de mine, iar în Metoda Gronholm devine o referinţă exclusivă. Piesa este un joc la toate nivelele posibile: personajele joacă între ele, dar şi publicul face parte din joaca în care trebuie ghicită identitatea reală a personajelor, făcând distincţie între adevăr şi minciună, dacă acesta este oarecum posibil.” (Jordi Galcerán)

„Acest spectacol ne arată cât de fragili suntem, dar vorbește și despre captivitate, care nu e neapărat un beci, un portbagaj, ci poate fi propria familie, propriul oraș, țara, cu care dezvolți o relație de dragoste și ură; interoghează care sunt limitele suportabilității noastre și dacă nu cumva în loc să ne salvăm preferăm o coabitare nocivă.“ (RADU AFRIM)

În întâlnirea cu regizorul Radu Afrim, textul lui Mavritsakis devine structura pe care se construiește o lume scenică electrizantă, rotunjită de sinceritatea abrazivă a stărilor limită. Dincolo de evenimentul real care a uimit lumea, miza spectacolului este aceea de a problematiza modurile diferite în care oamenii societății de astăzi își caută ieșiri de salvare dintr-un mediu standardizat, conformist, în care nu își (mai) găsesc locul. Unii recurg la gesturi de o violență extremă ce bulversează întreaga comunitate, alții sunt nevoiți să treacă printr-o experiență radicală pentru a înțelege mecanismele profunde ce au declanșat această violență. Mai mult decât eliberarea fizică, această înțelegere îi redă libertatea totală victimei, inclusiv libertatea de a-și ierta abuzatorul.

,,One-man show, spectacol de teatru-dans, teatru nonverbal, ”perform(D)ance” de şi cu Paul Cimpoieru. Regizorul, coregraful şi dans-actorul Paul Cimpoieru a crescut în pepiniera de talente şi limbaj artistic a Companiei Passepartout D.P. (unde a ajuns printr-o întâmplare), iar ulterior şi-a continuat evoluţia într-un mod uimitor pentru cineva care nu are niciun fel de studii de teatru sau dans ”oficiale”, caci este absolvent de Politehnică şi fost inginer de telecomunicaţii.

”Homo Americanus” s-a născut sub inspirația experienței newyorkeze a lui Paul Cimpoieru (a beneficiat de o bursa de doi ani la The Actors Studio, una din cele mai renumite școli de actorie din lume, bazată pe metoda lui Stanislavski). Anul trecut, spectacolul s-a întors la matcă, fiind prezentat la HERE Arts Center din New York în deschiderea Festivalului de Teatru Contemporan Urban (DUTF). Din toamnă se joacă la Green Hours, în București, locul unde a început teatrul independent. Un one-man performance născut și cizelat în spălătoria unui bloc newyorkez, cu step, dans, pantomimă, teatru non-verbal, colaje de imagini și muzici și alte felurite modalități artistice de a spune povești.

Este colajul diferitor secvențe ce compun experiența unui imigrant român în ”orașul care nu doarme niciodată”, epicentrul american și mondial al imigrației dar și al artelor performative. Un spectacol-hibrid între mai multe tipuri de exprimare artistică, este oglinda autentică, sublimată prin artă, a unor căutări reale ale performerului, imigrantului, românului – ale Omului Călător, de fapt. Cu mult și bine exprimat umor, auto-ironie și o emționantă și vie înțelegere pentru cele grele și cele înalte ale omului, Paul Cimpoieru construiește un spectacol unic în felul său din frânturi de poveste universală (a imigrantului în America, a străinului într-o lume nouă, a căutătorului de drumuri) și poveste personală, legate de firul roșu al drumului unui om cu niște vise.”

Cu o mama care atârna de păr și un tată care este clovn, Aglaja are o singură dorință: să devină la fel de faimoasă ca Sophia Loren când se face mare. Dar familia trăiește mereu pe drumuri după ce a fugit din România pentru a dobândi faimă și lux în Vest. O să se dovedească ambițiile familiei doar niște simple iluzii în final?

SAU

Spectacolul tematizează intens problema identității şi a sorţii străinului într-o epocă în care foarte mulți sunt peste tot acasă și, totodată, niciunde cu adevărat; este un poem în proză, sau un bildungsroman, în 4 secțiuni, care urmărește deconstrucția unor iluzii. Carteaa fost scrisă de Aglaja Veteranyi, ea însăși copil de circ, care a fugit din România împreună cu familia în 1968, când avea 6 ani; stă la granița dintre realitate și ficțiune. “Și imaginația mea este autobiografie." Aglaja Veteranayi; este povestită din perspectiva copilului, care trăiește în două lumi: lumea colorată, transfigurată a circului, dar și realitatea dură a izolării ca urmare unei vieți mereu pe fugă. Plină de iluzii, familia urmează promisiunile Vestului, o casă mare va fi cumparată, fata va deveni star de film, dar evenimentele iau cu totul altă întorsătură.

Piesa are o structură filmică, evenimentele nu sunt redate cronologic, autorul jonglând cu planurile precum un matematician priceput, cu cifrele. Și chiar despre un matematician este vorba aici. Robert (Nelu SERGHEI), profesor al Universității din Chicago, se luptă cu porpriii săi demoni într-un univers în care singura ființă capabilă de a-i oferi echilibrul vital este fiica sa cea mică, Katherine (Aida ECONOMU). ,,Demonstrația” este un text surprinzător și imprevizibil, David Auburn reușind cu mare talent să compună, dintr-o propunere de situații scenice aparent împrăștiate brownian, un tablou rotund. Katherine, îngrijindu-și tatăl în ultimii săi ani de viață, neagă practic faptul că ea însăși are nevoie de ajutor. Iar sinusoida își continuă astfel, ca în grafic, mișcarea sa ondulatorie...

Sora lui Katherine, Claire (Oana-Lavinia PISAROGLU), alături de Harold Dobbs (Florin Hrițcu), un fost student de-al lui Robert, au toate premisele să devină căile de evacuare ale dramei protagonistei. Însă nu este așa. Interesele personale prevalează, iar aceste puncte de sprijin sunt inutile precum inutile sunt proptelele ce susțin formele moi din tablourile lui Dali. Tatăl supraviețuiește prin fiica sa, care-i moștenește părintelui talentul la cifre, iar rezultatul combustiei lăuntrice a fetei se concretizează printr-o demonstrație matematică revoluționară, notată pe un banal caiet. Dar geniul, în multele lui forme- geniul compus din vulnerabilități și puncte forte, anunță și o altă moștenire, care aparține patologiei.

David Auburn (n: 30 noiembrie, 1969) este un dramaturg american. Piesa sa, ,,Demonstrația” (,,Proof”), a câștigat în anul 2001 premiul Pulitzer pentru dramaturgie. S-a născut în Chicago, Illinois. După anul 1987, an ce coincide terminării studiilor liceale, urmează cursurile Universității din Chicago, ulterior urmând doi ani de scriere dramatică la Julliard.

Vlad Cristache, unul dintre cei mai tineri regizori care au montat vreodată la Teatrul ,,Jean Bart” este totodată și unul dintre cei mai apreciați reprezentanți ai generației sale, la ora actuală. Născut la București în 1987, a absolvit în 2009 cursurile de Regie Teatru ale Universității Naționale de Artă Teatrală și Cinematografică București, la clasa profesorilor Ludmila Szekelly Anton și Radu Apostol. În 2011 termină masteratul în cadrul aceleiași instituții, clasa profesorului Victor Ioan Frunză.

Mihai GĂLĂȚAN

Tânărul regizor,  Ivan URYTSKYI, și-a creat producția într-un singur act, după piesa ” Vânătoarea de rațe” de Alexandru VAMPILOV, în care este vorba despre o zi din viața personajului principal - Victor Alekseevich Zilov. O viață în care, aparent, există tot ceea ce îi este mai mult decât necesar unei persoane: o carieră de succes, așa numiții prieteni, o soție iubitoare și o mulțime de femei  în jurul său. 

Nu există erou cu un suflet mai chinuit cum este Viktor Alekseyevich Zilov. Cu o constituție spirituală fragilă, alcoolic cronic,  este mistuit de pasiunea pentru femei, se simte inutil și nu se bucură cu adevărat de dragoste, prietenie, nu-l satisface munca sa, nu îi place  apartamentul în care locuiește. 

Totul începe așa: un tip tânăr cu o fată frumoasă, cufundați în sala crepusculară a unui restaurant. Ea cântă la microfon, unduindu-se provocator. Însoțitorul o invita la un dans. Bărbații o sorb lacomi din priviri.  Nu arată întocmai ca textul clasic al piesei. Costumele și materialele plastice nu se regasesc în perioada sovietică, totul duce la prezent.

 

Deși piesa a fost scrisă în perioada sovietică, această poveste în interpretarea noastră este foarte actuală. Spectacolul, de fapt, este un thriller psihologic. Am căutat să intrăm în procesele conștiinței personajului principal, să ajungem la cauzele fundamentale. De ce a ajuns la această criză?... Are eroul nostru alternative? 

Ivan URYVSKYI, regizorul piesei 

  ”Dând la o parte bariera inhibiției în fața a ceea ce a însemnat sistemul opresiv din România înainte de ’89, descindem într-o densitate poetică dureroasă despre frumusețile patriei clișeizate, despre arcada sarcastică a îngrădirii libertăților și a vorbelor spuse în șoaptă.

       Viețuirea e văzută prin ochii fetiței Ela, într-un atlas cu frumusețile țării. O viață artificială, în care comunicarea a fost pusă la zid. Ea, Ela, El își extrag seva dintr-un dosar de securitate. Sunt “prototipuri” ale unei perioade întunecate din istoria noastră, destine care vor supraviețui grație arhivelor recuperate. 

      E mizanscena unui cămin care a fost dislocat și care nu își găsește salvarea. Profesia tatălui, ofițer de securitate și torționar, e văzută  de  Ela  ca una fericită, fragmentele umane găsite sub dulap fiind dovada “împrietenirii” tatălui ei cu ” atlasul de anatomie”.

Saltul de la copilărie la maturitate e unul instantaneu. Balansul e pe muchie de cuțit. Teroarea prezentă în imaginar ia formă concretă, stopând orice aspirație la fericire. Inocența nu poate fi răpusă însă, rămânând ascunsă într-un colțișor mereu asaltat de cruzimea neiertătoare a realității.”  

                                                                                                                                                                      Ana Liliana ILEA

”La mai bine de-un sfert de veac de la Revoluţia română din 1989, spectacolul din această seară vă invită să vă aşezaţi din nou comod în fotolii, de data asta nu în faţa televizorului, ca atunci, în decembrie, ci pe scena unui teatru, pentru a reflecta la ceea ce s-a-ntâmplat în acele zile şi, mai ales, la ceea ce s-ar fi putut întâmpla cu noi, dacă n-ar fi existat acei „frumoşi nebuni ai străzilor”.                                                                                                                                                                      Radu MACRINICI

După o viață modestă și plină de lipsuri, câștigarea unei sume imense la loterie poate să-ți dea viața peste cap. Odată ajunși în posesia biletului buclucaș, cei doi protagoniști ai piesei îl ascund într-o cutie veche de cacao Prah și încep să viseze la elicoptere, drezină, un Saab, o insulă în Adriatica, călătorii în lumea largă, hoteluri de lux. Numai că perspectiva îmbogățirii peste noapte îi aruncă pe cei doi soți   într-un haos comunicațional și existențial.

Bucuria fără măsură și pericolele nevăzute, pe care o viață îmbelșugată le poate aduce, le dărâmă orizonturile și le distruge echilibrul. ”Prah” este o comedie amară, care pune în lumină lupta personajelor cu temerile și angoasele lor, reliefând neputința acestora de a le face față. Nu mai rămâne decât refuzul unui astfel de câștig. Și trista nebunie.

 Ana Liliana ILEA   

Pentru mine,"Ursul" nu este numai "o farsă", aşa cum a numit-o însuşi Cehov.

De fapt şi această denumire trebuie înţeleasă în sensul în care sub titlul uneia din marile lui piese, "Pescăruşul", Cehov scrisese "comedie". Ironii subtile ale unui geniu.

"Ursul", în viziunea mea, este o piesă despre stări extreme, oameni în criză aflaţi la graniţa fragilă dintre ridicol şi tragic, excesiv de sensibili şi de o duritate inconştientă.O tragi-comedie.

Toată acţiunea se petrece în timp real, şi e fascinant să vezi cum o umanitate dezlănţuită trece prin toate stările posibile, în doar o oră de viaţă. O viaţă concentrată şi minunat de nuanţată.

O comedie umană, ce-ţi lasă un gust dulce-amar.

Astăzi, când trăim atât de rapid şi intens, iar viaţa trece pe lângă noi în ritm alert, această bijuterie cehoviană ne tulbură pe toţi cu cinismul ei ascuns.

                                                                                                                           Felix Alexa

Într-un orăşel din Texas, cu locuitori loviţi de secetă, nefericiri şi neîmpliniri, soseşte un străin cu o propunere neobişnuită...

Piesa a cunoscut una dintre cele mai de succes ecranizări ale Hollywoodului secolului trecut, păstrându-şi însă neştirbit farmecul, peste ani!

Titlul ”Omul care aduce ploaia” direcționează atenția spre rolul lui Starbuck (Cosmin Crețu) – un șarlatan care este căutat de forțele de ordine și călătorește din oraș în oraș pentru a trăi, ispitând oameni diferiți prin talentul său de a înțelege nevoile lor, de a îi fermeca cu cuvinte și de a îi inspira.

O altă persoană importantă este Lizzie (Ana Pascu). Ea trăiește într-o familie cu trei bărbați – tătăl și cei doi frati, în Texas. Lizzie nu este un om care seduce sau se luptă pentru a cuceri pe cineva. Ea, mai mult, este obișnuită să se compoarte ca încă un bărbat tanar din familie. Dar cu timpul devine clar că ea vrea să aibă familia proprie și are o simpatie către șeriful local File (Cătălin Frăsinescu). Încercările fratilor (Mihai Hurduc, Șerban Chițu) și ale tătălui ei (Sorin Aurel Sandu) de a-l invita pe File la masă sunt respinse de File.”

Vladimir Mitev

Un domn respectabil, ușor trecut de 60, povestește cu umor și ironie despre cum i s-a schimbat perspectiva asupra vieții odată cu înaintarea în vârstă. Atitudinea relaxată și sinceritatea cu care face ,,haz de necaz’’, transformă experiența vizionării acestui spectacol într-o lecție de viață, pusă în scenă cu măiestrie de îndrăgitul actor Răzvan Vasilescu.

O porție sănătoasă de comedie care te va face să-ți spui, la final, că sigur va fi ok și la 60. Pentru că fiecare vârstă are farmecul ei. Secretul e să nu te oprești niciodată din râs.

,,Era OK și la 60’’ spune o poveste despre micile minuni, plăceri, abandonuri și paradoxuri ale vieții unui om care își descoperă în fiecare zi bucuria de a trăi.

Răzvan Vasilescu este unul dintre cei mai cunoscuți actori români de teatru și cinema. Performanța sa excepțională în filmul “California Dreamin” a contribuit la recompensarea filmului cu premiul “Un CertainRegard” în 2007 la Festivalul de Film de la Cannes. În 2008, Răzvan Vasilescu a fost premiat de către juriul RiverRun International Film Festival la categoria ,,cel mai bun actor’’. În același an, în cadrul galei de decernare a premiilor Gopo, a fost desemnat cel mai bun actor într-un rol principal pentru performanța sa din filmul ,,California Dreamin’’.

Sursa: https://www.mystage.ro/spectacole/era-ok-si-la-60-43

Fernando Krapp vine în oraș, cu o reputație construită și o avere uriașă. Un iubitor al rafinamentului, Fernando dorește să controleze totul în jurul său. El își alege cea mai frumoasă femeie din oraș pentru a-i fi mireasă și face toate aranjamentele de nuntă cu tatăl ei cel sărac. Femeia, Iulia, la început supărată de mariajul forțat, acceptă să intre într-o căsnicie pe care apoi, o trădează, ceea ce o duce la casa de nebuni. Până la urmă, Fernando Krapp învață să iubească iar Iulia își dă seama că îl iubește și este iubită.

Alexander Hausvater, despre spectacolul Fernando Krapp mi-a scris această scrisoare:

„Spectacolul nostru este un carnaval al simțurilor, o călătorie în misticismul și senzualitatea unei tinere care preferă să trăiască viața visată mai curând decât cea reală. Cuplul care se formează trece prin timp și spațiu, ca să se regăsească la adânci bătrâneți cu un regret tomnatic că dragostea nedeclarată poate nu e dragoste reală.”